Teoria zonei pivot Halford Mackinder |
| referat - Stiinte politice | ||
Teoria zonei pivot (Halford Mackinder) Sir Halford Mackinder (1861-1947) a fost decanul celebrei Facultati de stiinte economice si politice din Londra si vicepresedinte al Societatii Regale de Geografie. Expune pentru prima data ideile sale de geopolitica în comunicarea intitulata “Pivotul geografic al istoriei” (“The Geographical Pivot of History”), prezentata la Societatea regala pentru geografie în anul 1904. Ideea centrala a prelegerii era aceea ca istoria universala si politica mondiala au fost puternic influentate de imensul spatiu din interiorul Eurasiei, iar dominarea acestui spatiu reprezinta fundamentul oricarei încercari de dominare a lumii. “Aruncând o scurta privire asupra suvoiului larg al apelor istoriei - scria el - nu putem înlatura gândul referitor la o anumita presiune a realitatilor geografice asupra acesteia. Spatiile vaste ale Eurasiei, inaccesibile navelor maritime, acoperite acum de o retea de cai ferate - nu constituie oare tocmai ele astazi regiunea axiala a politicii mondiale? Aici au existat si continua sa existe conditii pentru crearea unei puteri militare si economice mobile… Rusia a luat locul imperiului mongol. Raidurile centrifugale ale popoarelor stepei au fost substituite de presiunile acesteia asupra Finlandei, Scandinaviei, Poloniei, Turciei, Persiei, Chinei. La scara globala ea ocupa o pozitie strategica centrala, comparabila cu pozitia Germaniei în Europa. Poate executa lovituri în toate directiile, dar poate fi si lovita din toate aceste directii… Este putin probabil ca oricare dintre revolutiile sociale imaginabile sa îi poata schimba raportul fundamental fata de spatiile geografice nemarginite ale existentei sale…” El a evidentiat cu pregnanta însemnatatea realitatilor geografice în politica mondiala, considerând ca una dintre cauzele care au provocat - direct sau indirect - razboaiele de proportii din istoria omenirii este “distributia neuniforma a pamânturilor manoase si pozitiile strategice diferite de pe suprafata planetei noastre”. Referindu-se la expunerea lui Mackinder din 1904, Karl Haushofer aprecia: “O grandioasa explicatie a politicii mondiale, comprimata în câteva pagini”(Pozdneakov, “Geopolitica”, pag. 30). În 1919, în timpul Conferintei de pace de la Paris, Mackinder publica lucrarea “Idealurile democratice si realitatea” (“Democratic Ideals and Reality”). În Marea Britanie s-a dat putina atentie acestei lucrari. Ca o ironie, ecoul scrierilor lui Mackinder are loc în Germania, atât de framântata dupa primul razboi. Evenimentele din timpul celui de-al doilea razboi mondial au trezit, în cele din urma, interesul pentru ideile din opera lui Mackinder si în Marea Britanie. Lucrarea “Idealurile democratice si realitatea” este retiparita în 1942, exact în aceeasi forma în care fusese publicata prima data. Mai mult, în 1943, în numarul din iulie al revistei “Foreign Affairs”, într-o forma modificata si adusa la zi, apare comunicarea din 1904, cu titlul “The Round World and the Winning of the Peace”. Opera lui Mackinder reprezinta o interpretare cu finalitate strategica a geografiei lumii. Pentru a întelege ideile sale, este nevoie sa abandonam împartirea clasica a globului în oceane si continente si sa operam cu notiunile pe care ni le propune autorul englez: insula lumii si oceanul planetar. Unitatea oceanelor, considera Mackinder, este mai bine surprinsa de termenul ocean planetar decât de denumirile Atlantic, Pacific, Indian. Datele fizice sustin aceasta împartire. Din suprafata totala a globului trei patrimi sunt ocupate de apa. Numai o patrime revine uscatului, iar din aceasta suprafata doua treimi revin insulei lumii, formata din Europa Asia si Africa, în timp ce cealalta treime este formata din America de Nord si de Sud si din Australia. De ce considera Mackinder ca Africa face parte din insula lumii? Iata argumentele: exista o unire perfecta între Africa si Asia în zona Suez (despartirea s-a facut de catre om prin construirea Canalului de Suez, n. n.) si una aproape perfecta la strâmtoarea Bab-el-Mandeb. Concomitent, continentul negru este despartit de Europa doar de câtiva kilometri de apa în zona strâmtorii Gibraltar. Întrucât exista un ocean planetar, dominat la acea vreme în mod limpede de catre Marea Britanie, autorul îsi concentreaza analiza pe insula lumii. Sunt numeroase argumentele în favoarea acestui demers. Mai întâi, este vorba despre faptul ca insula lumii ocupa cea mai mare parte din suprafata de uscat a globului. Apoi, pe aceasta portiune a pamântului traia majoritatea populatiei lumii. În plus, insula lumii continea cele mai mari bogatii naturale. Cum spuneam mai înainte, analiza geografului englez are obiective strategice clare. El observase ca pe aceasta suprafata de pamânt existau deja state puternice care puteau sa ajunga la dominarea întregii zone euroasiatice. În eventualitatea dezechilibrarii balantei de putere în favoarea unui singur stat, acesta s-ar fi putut extinde pâna la tinuturile marginale ale Eurasiei, iar vastele resurse continentale ar fi putut fi folosite pentru construirea unei flote puternice, ceea ce ar fi reprezentat o sfidare la adresa suprematiei oceanice a Marii Britanii. Din aceasta perspectiva, Mackinder elaboreaza o teorie cu totul diferita privitoare la posibilitatile de dominare a continentului euroasiatic. Cheia adevarata a acestei dominatii este, potrivit lui Mackinder, asigurarea controlului asupra “ariei pivot” care se întinde de la Europa de est, trece peste stepele si padurile siberiene, pâna aproape de oceanul Pacific. Autorul englez numeste aceasta regiune vasta “inima lumii”(heartland); în linii mari ea coincide cu teritoriul Rusiei (harta 2).
|
