Visele |
| referat - Psihologie | ||
Visele Din cele mai vechi timpuri a existat preocupare pentru misterioasa dimensiune a visului, in care fiinta noastra este reprezentata in deplina ei lumina si originala ei desfasurare trecând de la o stare la alta, de la un univers la altul, deschizând totodata sfera psihomentala si care ne reprezinta în interior, noua. De aceea visul este ceva intim, personal,, o latura care trebuie cunoscuta si descifrata noua insine. Ca stare de constiinta modificata, visul reprezinta un fenomen absolut normal, care apare în timpul somnului, dar este mult mai complex decât acesta. In epocile trecute, visul era investit cu puteri particulare, dar ce e mai important de semnalat e ca semnificatia acordata visului a variat extrem de mult in functie de epoca istorica si contextele sociale si culturale, de legatura acestora cu constientul. Natura psihica a visului Visul este o forma de mentatie care poate lua caracter regresiv sau nonregresiv, in functie de evolutia fazelor somnului. Aceste faze au urmatoarea succesiune: mentatie neregresiva (în portiunea pretimpurie a debutului somnului); urmeaza ceva mai tarziu, mentatia regresiva si din nou mentatie neregresiva, care in esenta reprezinta trei stari distincte ale Eului (Eul intact – care se coreleaza cu EEG alfa, Eul destructuralizat – corelat cu EEG de stadiu A, Eul restructuralizat – cu aspecte EEG de stadiu B). Existenta acestor stari de mentatie in timpul visului a condus spre afirmarea legaturii dintre vis si telepatie. Astfel, Ullmann (1969, ) credea ca visul faciliteaza transferul telepatic. La nivelul simtului comun, visul este perceput ca imagine. Dar care este de fapt natura lui ? Se pare ca natura visului este extrem de complexa. Au fost sesizate doua tipuri de imagini care caracterizeaza visul. Max Simon afirma în 1888 ca ,,visul consta esentialmente din producerea de imagini cerebrale’’, unele dintre ele fiind pur senzoriale , altele fiind imagini semne ,deoarece presupun asociatii de idei. Cei mai multi cercetatori au evidentiat, pe baza de argumente natura ideativa a visului, faptul ca el reprezinta o forma particulara de gândire, asa numita gândire în imagini sau gândirea onirica, ce opereaza cu coduri figurative, preponderent vizuale. O alta activitate psihica asemanatoare visului o constituie fantezia. Este ceva analog cu ceea ce se întâmpla în acele activitati psihice în care anumite amintiri trec în prim-plan sau când se construiesc reprezentari. Imaginatia comporta si ea, ca pe o componenta esentiala, acea previziune pe care un organism aflat în miscare o poarta cu sine. Fantezia este de altfel legata de mobilitatea organismului , nefiind ea însasi decât o forma a previziunii. Când, în cazul fantazarilor copiilor si adultilor — denumite si vise diurne — se plasmuiesc himere, avem de-a face cu aceleasi reprezentari referitoare la viitorul care-1 intereseaza pe om si pe care el încearca sa-1 edifice, prefigurându-1 în propria sa maniera. La o analiza atenta a fanteziei copiilor, putem observa ca jocul puterii ca factor esential, ocupa un spatiu larg si ca în el se reflecta întotdeauna scopuri ambitioase. Cele mai multe fantazari încep cu cuvintele: „când voi fi mare", si altele de felul acesta. Exista si adulti care mai traiesc ca si cum ei înca ar trebui sa mai creasca. Se pare ca viata psihica se poate dezvolta doar daca în prealabil a fost stabilit un scop, iar în societatea umana scopul este acela al obtinerii valorii. Nu se ramâne aproape niciodata la scopuri neutre, deoarece viata comuna a oamenilor se asociaza cu o neîncetata masurare de sine, din care rezulta dorinta de superioritate si aceea de a iesi victorios în competitie. De aceea este explicabil faptul ca acele forme de previziune pe care le gasim în fanteziile copiilor sunt de cele mai multe ori reprezentari de putere. Cât priveste sfera acestor reprezentari, a imaginatiei, nu se poate stabili nici o regula . Unele studii arata ca imaginatia este mai puternic dezvoltata la acei copii care privesc viata cu ostilitate, atitudine la care se asociaza de obicei un mai puternic spirit de prevedere. Astfel, copiii bolnaviciosi, pe care viata îi copleseste cu necazuri, au o fantezie mai bogata si înclinatia de a se ocupa de lucruri imaginare, în viata lor psihica adesea survine un stadiu de dezvoltare în care imaginatia este chemata în ajutor pentru evadarea din viata reala, dupa cum ea este utilizata si pentru condamnarea vietii reale. Celui revoltat împotriva micimii existentei ea îi da senzatia de betie a puterii (Machtrausch). Imaginatia are un mare rol si în geneza sentimentului de comuniune sociala. Aproape niciodata fantazarile infantile nu au în vedere punerea în valoare doar a puterii copilului, puterea aceasta intervenind, într-un fel, în favoarea altora. Acesta este, de pilda, cazul fantazarilor al caror continut culmineaza în dorinta de a fi salvator, de a veni în ajutorul cuiva, de a fi învingatorul vreunui monstru daunator oamenilor si altele de felul acesta. Este frecventa la copii ideea fantezista ca ei nu fac parte din familia care îi creste. Multi copii traiesc cu convingerea ca în realitate ei provin dintr-o alta familie, ca într-o zi adevarul va iesi la iveala si ca tatal adevarat (întotdeauna persoana de vaza) va veni sa-i ia la el. Este îndeosebi cazul unor copii cu un puternic sentiment de inferioritate, expusi la privatiuni, la umilinte sau care nu se bucura de suficienta afectiune din partea anturajului lor. Adesea asemenea idei de grandoare se manifesta chiar si în atitudinea exterioara a copiilor, care se comporta de parca ar fi de-acum adulti. Exista si forme cvasimaladive ale fanteziei, ca predilectia unui copil pentru tinuta de adult sau multe fete care prefera o tinuta sau o îmbracaminte baieteasca, dorind sa para baieti.. Exista si unii despre care se crede, în mod eronat ca ar avea prea putina fantezie. Asemenea copii fie nu-si exteriorizeaza imaginatia, fie ca motive temeinice i-au determinat sa lupte împotriva dezvoltarii produselor fanteziei lor. Se poate ca în felul acesta un copil sa traiasca sentimentul puterii. în stradania lor de a se adapta la realitate, acestor copii imaginatia li se pare nebarbateasca sau infantila, asa încât o resping. în unele cazuri acest refuz merge destul de departe si atunci se pare ca imaginatia lipseste aproape cu totul la asemenea copii.
|
