Valentele formative ale activitatii de rezolvare de probleme |
| referat - Psihologie | ||
Valentele formative ale activitatii de rezolvare de probleme În epoca contemporana se poate afirma ca nu se poate trai fara matematica. Necesiatea culturii matematice, devine tot mai acuta, facând parte integranta din cultura generala. Învatamântul matematic modern, contribuie la formarea unei gândiri active si personale, la formarea si dezvoltarea capacitatilor de analiza si sinteza. Modernizarea învatamântului matematic, înseamna potentarea acestor valente formative, studiul acestei discipline contribuind cu precadere la dezvoltarea gândirii creatoare. Activitatea de rezolvare de probleme are cele mai bogate valente formative, în cadrul ei valorificându-se atât cunostintele matematice de care dispune elevul, cât si dezvoltarea intelectuala a acestuia. Este cunoscut faptul ca rezolvarea de probleme necesita un efort mai mare al gândirii decât rezolvarea unui exercitiu. Procesul rezolvarii si compunerii de probleme poate începe fara nici o ezitare din semestrul I al clasei I, însa gradat, respectând particularitatile de vârsta si pe cele individuale ale elevilor. Cele mai multe probleme rezolvate si compuse de elevi trebuie sa fie inspirate din problemele pe care le implica viata, sa vada legatura cu practica, necesitatea lor în viata de toate zilele. Problemele mai complicate nu trebuie descompuse în probleme simple si rezolvate operatie cu operatie. Elevii trebuie sa cuprinda problema în ansamblu, s-o rezolve în mod sintetic, reducând-o la nivel concret într-o formula numerica, iar nivelul relatiilor într-o formula literala. Partea cea mai importanta în rezolvarea unei probleme este etapa în care se desfasoara rationamentul rezolvarii, fixarea schemei, a formulei de rezolvare. Copiii manifesta apriga dorinta de a descoperi ceea ce este necunoscut, cercetând, tatonând si chiar inventând. Pentru formarea personalitatii lor trebuie sa fie stimulata gândirea si imaginatia lor creatoare. Înca din primele ore de matematica se urmareste formarea limbajului matematic necesar, dar în asa fel încât fiecare ora sa contribuie la dezvoltarea gândirii matematice, sa îi pregateasca pentru judecarea si rezolvarea problemelor, sa îi faca sa înteleaga faptul ca orice problema, simpla sau complexa, este produsul unei dezvoltari si ca la rândul ei poate fi dezvoltata. Însusirea vocabularului corespunzator fiecareia din cele 4 operatii aritmetice de baza nu este suficienta pentru ca elevii sa rezolve o problema. Textul problemei devine singurul suport de întelegere a problemei, dupa ce elevii au depasi faza rezolvarii de probleme pe baza de desene sau imagini. Întelegerea problemei este asigurata numai daca elevul va interpreta corect sensul cuvintelor din text si sensul propozitiilor, fara a omite nimic sau a denatura ceva. Exista mai multe metode de rezolvare a problemelor. Pentru stimularea gândirii se poate expune o întrebare careia sa îi lipseasca întrebarea. Învatatorul poate lucra cu material concret sau semiconcret, cerând elevilor sa deseneze schematic. Pe parcursul avansarii în tainele disciplinei, se pot propune probleme a caror ordine de rezolvare nu coincide cu ordinea datelor din enunt. Elevul trebuie sa aleaga perechile de date între care stabileste relatii matematice care duc la rezolvarea problemei. Gândirea creatoare poate fi stimulata prin provocari. Copiii trebuie provocati sa compuna si ei probleme dupa anumite formule numerice si literale. Acestea se pot complica prin prezenta relatiilor diferite între termeni (spre exemplu, aflarea unui termen când se cunoaste suma si ceilalti termeni). Metode moderne, des folosite la orele de matematica sunt problematizarea (elevii participa prin efort propriu de gândire si actiune la descoperirea adevarului, dezvoltâdu-si spiritul experimental, capacitatea de prelucrare), euristica (sporeste caracterul formativ al învatarii, dezvoltând spiritul de observatie, capacitatile de analiza si sinteza, interesul cognitiv, motivatia intrinseca), brainstorming-ul (asaltul de idei care urmareste stimularea copiilor pe drumul cautarii a cât mai multor ipoteze), învatarea prin descoperire, întrecerea reciproca (impulsul determinând raspunsuri din ce în ce mai rapide, mai corecte, gasirea cât mai multor solutii, rezolvarea problemelor într-un timp cât mai scurt). Se urmareste formarea deprinderii de a lucra cu simboluri, de a folosi rationamentul deductiv, de a gasi cai originale de rezolvare, de a alcatui alte probleme.
|
