Viata comunitatii umane |
| referat - Istorie | ||
Viata comunitatii umane Locuinţa, prezentă în viaţa comunităţii umane încă din paleolitic, poate fi definită în funcţie de aspectele sale economice, arhitecturale, sociale, estetice, etc. Dar, poate mai important decât orice definiţie este modul în care aceasta serveşte omului şi cerinţelor sale specifice. Complexul concept de “ locuire ” poate fi cu greu surprins in totalitatea sa. Definirea sa presupune analiza legăturii indivizibile dintre locuinţe, dotări şi amenajări socio-culturale, incluzând toate aspectele funcţionale, economice, estetice cât şi cele social-reprezentative ale fenomenului. În contextul acestor aspecte, se evidenţiază raportul dintre funcţie (conţinut) şi cadru (formă) specific aşezărilor umane aflate în continuă dezvoltare. Înainte de toate locuinţa reprezintă, după cum afirma şi Le Corbusier, “un înveliş care răspunde anumitor cerinţe şi stabileşte raporturi juste între ambientul cosmic şi fenomenele biologice umane”, şi mult mai mult decât aceasta. O parte dintre funcţiunile legate de satisfacerea cerinţelor biologice sunt măsurabile. Însă analizând omul într-un context mai larg, cum este cel social, descoperim o serie de valenţe noi ale locuinţei, grupate în “funcţia de reprezentare”. Pe baza analizei şi cunoaşterii procesului evolutiv a construcţiei de locuinţe putem surprinde aspectele funcţiei de reprezentare a complexului rezidenţial, funcţie prin care locuinţa contribuie activ la afirmarea condiţiei umane. Gradul de satisfacere a cerinţelor nu este raportat numai la locatar ci comparat şi cu limitele colectivităţii din care el face parte. Rezultă o scară valorică care reflectă alcătuirea acestei colectivităţi şi precizează poziţia socială a individului considerat. Dorinţa perpetuă de evidenţiere a propriei personalităţi, de recunoaştere publică a locului ocupat în comunitate îşi poate găsi în amplasare, imaginea exterioară si amenajarea locuinţei un larg câmp de manifestare. De Lauwe precizează, referindu-se la valenţele de reprezentare, că “fiecare obiect are o valoare relativă şi posesia sa oferă beneficiarului nu numai un avantaj material, ci şi un motiv de consideraţie socială… Aceasta este legată de nevoia de comunicare şi de relaţii colective”.
|
