Lagarele de concentrare |
| referat - Istorie | ||
Lagarele de concentrare Studierea fenomenului reeducării din închisorile comuniste - Suceava, Piteşti, Gherla, Canal şi din alte lagăre de muncă este extrem de dificilă. Problemele care se ridică în faţa cunoaşterii acestui fenomen, fără a ne propune să le formulăm aici pe toate, sunt următoarele: Reeducarea a fost iniţiată ca o acţiune cu caracter “secret", chiar “strict secret de importanţă deosebită" – după cum atestă documentele care se referă la acest fenomen chiar şi mai târziu în epocă (1968). Fenomenul reeducării s-a petrecut în instituţii totale şi într-un regim “totalitar"- care-şi "instrumenta" aceste instituţii, deţinând totodată şi un control total asupra circulaţiei persoanelor şi informaţiilor. Experimentul reprezintă o agresiune cu totul nespecifică, fiind proiectat să se deruleze prin implicarea şi participarea deţinuţilor anticomunişti, în mare parte studenţi, care au fost arestaţi pentru atitudinea şi acţiunile lor anticomuniste. Ei au constituit ţinta acestei agresiuni, victimele sale. Experimentul reeducării avea drept mecanism central transformarea victimelor în torţionari, transformare pe care nu o puteau doar mima, ci trebuiau să o probeze torţionându-şi proprii lor colegi de suferinţă; căzând în capcana logicii acestui mecanism, astăzi foarte mulţi îi consideră torţionari pe cei care au fost de fapt victimele acestui experiment. Există chiar printre victime persoane care refuză să vorbească, considerând că nu au acest drept: da, sub torturi inimaginabile au fost siliţi să treacă în "echipa" torţionarilor, să-şi bată, torţioneze etc. proprii colegi sau camarazi de suferinţă. În aceste condiţii, întrebarea fundamentală este: nu aceasta este viziunea pe care a intenţionat designerul experimentului să o credem? Că totul s-a petrecut din iniţiativa deţinuţilor, a unui grup restrâns, implicând apoi restul deţinuţilor? Nu a fost prevăzut chiar în proiectul iniţial ca victimele să gândească despre sine şi de asemenea şi noi, cei care ne vom apleca peste timp asupra acestei istorii, că victimele au lansat şi derulat din proprie şi liberă iniţiativă acest odios expriment? Prin urmare, gândind astfel, confundând victimele cu torţionarii, nu intrăm şi noi în schema designerului acestui experiment, a adevăratului torţionar? Pentru a surmonta aceste dificultăţi trebuie să ne întrebăm aşadar cum am putea "denunţa" de o manieră eficientă acţiunile persecutorului, ale designerului nevăzut care a proiectat acest experiment?
|
