Atmosfera terestra |
| referat - Geografie | ||
Atmosfera terestra Deasupra continentelor si oceanelor se afla un invelis gros numit atmosfera, a carui existenta este necesara pentru desfasurarea vietii pe Terra. Acest in velis este intr-o permaneta interactiune cu relieful, cu suprafata solului, aoceanelor si a gheturilor, prin fluxuri permanente de energie si substanta, asigura mediul favorabil aparitiei si dezvoltarii biosferei. Indelungata evolutie a planetei noastre, atmosfera a existat inca de la inceput, insa avea o compozitie diferita fata de cea actuala (dominau H, He, CO , NH ). Ea s-a modificat treptat prin: pierderea in spatiu a unor gaze usoare (H, He); transferul, din scoarta, al gazelor si vaporilor de apa, al particulelor solide fine, prin vulcanism si prin alte emanatii; consumarea CO de catre plante incepand cu paleozoicul si fixarea lui in diferite roci carbonice; eliberarea O de catre plante prin fotosinteza; eliberarea de gaze in urma impactului meteoritilor cu scoarta; transferul de pulberi si gaze prin diferite activitati ale omului (indeosebi in ultimul secol). La limita inferioara a atmosferei aerul patrunde in scoarta prin pori, fisuri, crapaturi, excavatii, pana la adancimi ce variaza de la cateva zeci de metri la cateva sute de metri. Atmosfera nu are o limita superioara bine definita. Se poate considera ca atare cea de 40.000 km, daca se tine cont de limita pana unde se manifesta gravitatia, sau cea de 3.000 km, unde denstatea gazelor este egala cu aceea din spatiul interplanetar. Intrucat anumite fenomene (de exemplu, aurorele polare) se produc la inaltimi mari, se accepta intervalul de la 3.000 la 10.000 km ca facand trecerea spre spatiul interplanetar. Masa totala a atmosferei a fost evaluata la 5,13 x 10 tone, repartizand a milioana parte din masa Terrei; peste 99% din aceasta este concentrata in primii 36 km de la suprafata Pamantului. Multa vreme invelisul gros al Pamantului n-a putut fi studiat decat pana la o inaltime redusa. Aceasta avea sa creasca o data cuinventarea baloanelor-sonda, care le-au permis specialistilor sa faca observatii in zone in care alt fel nu aveau cum sa ajunga. Astazi atmosfera Terrei este supravegheata permanent de o retea de peste 9.000 de statii meteorologice, de sateliti meteorologici, de sonde si baloane speciale si de sisteme perfectionate de radar. Un loc aparte in joaca satelitii meteorologici, gratie carora poate fi supravegheata si analizata intreaga planeta, inclusiv invelisul sau gazos. Datele obtinute prin aceasta retea de supraveghere stau la baza studiilor meteorologice, meteorologia fiind stiinta ce se ocupa cu studiul atmosferei. 2.ALCATUIREA SI STRUCTURA ATMSFEREI Alcatuirea atmosferei Atmosfera este alcatuita din diferite gaze, apa in stare de vapori si aerosoli (cenusi vulcanice, saruri, pulberi etc.). Partea inferioara atmosferei, pana la altitudinea de 90-100 km, este denumita homosfera, fiind relativ omogena in privinta amestecului de gaze si a alcatuirii moleculare a gazelor ce o compun. Ponderea cea mai mare ca volum este detinuta de azot (N ), cu 78,09%, si de oxigen (O ), cu 20,95%, la care se adauga in ordine argonul (Ar), cu 0,93%, dioxidul de carbon, neonul, heliul, hidrogenul, ozonul si radonul. Aceste gaze au un rol fundamental in realizarea efectului de sera (dioxidul de carbo) si infiltrarea radiatiilor ultraviolete (ozonul). Azotul este un gaz stabil, care intra mai greu in combinatii chimice, fiind cnsiderat neutru. Spre deosebire de acesta, oxigenul este foarte activ, stand la baza tuturoe proceselor de oxidare si de ardere. Se adauga multe particule solide sau lichide, cu dimensiuni submicronice, care se afla in stare de suspensie (provenid din cenusi vulcanice, meteoriti, arderi naturale sau antropice, noxe, praf, polen, cristale de saruri etc.), reprezentand adesea elemente ce favorizeaza condensarea vaporilor de apa. Poluarea este strans legata mai ales de frecventa noxelor (emanatii ce contin sulf, carbon, azot, clor etc.). Proportia vaporilor de apa variaza atat pe verticala (pondere mare pana la 5 km si extrem de redusa la peste 10 km), cat si regional (au pondere mare in regiunile ecuatoria, tropical umeda, deasupra bazinelor oceanice, marine, lacustre, dar extrem de redusa in regiunile aride si semi aride). Intre 100 si 750 km se extinde heterosfera, rarefiata, alcatuita din azot, oxigen si heliu, in stare atomica, ce tind sa se stratifice in ordinea greutatii, datorita lipsei turbulentelor. La inaltimi mai mari de 750 km incepe exosfera, extrem de rarefiata; se face treptat trecerea spre vidul interplanetar, in care mai scapa atomi de heliu si hidrogen.
|
