Luneta |
| referat - Fizica | ||
Luneta Luneta este un instrument optic alcatuit din mai multe lentile si prisme dispuse intr-un tub; ea serveste in astronomie, in topografie, in tehnica militara etc. la observarea obiectelor foarte indepartate. La aparitia si perfectionarea lunetei au contribuit multi inventataori ai epocii, mai ales ca instrumentul era deja cunoscut si utilizat, intr-o forma primitiva, in Olanda si Franta. Incepand din secolul al XV-lea, lentilele de sticla, foarte imperfecte, erau folosite in mod curent pentru corectarea defectelor de vedere. Aberatiile puternice si calitatea proasta a sticlei au facut ca abia in primii ani ai secolului al XVII-lea constructorii olandezi sa-si indrepte atentia asupra instrumentelor optice care aveau drept scop marire imaginilor unor obiecte. Luneta este destinata observarii obiectelor foarte îndepartate. De la oricare punct al unui astfel de obiect ajung la noi fascicule practic paralele. Grosismentul lunetei: Fiind vorba de un aparat ce furnizeaza imagini virtuale ale unor obiecte îndepartate, luneta se caracterizeaza prin grosisment. Grosismentul este egal cu produsul dintre distanta focala a obiectivului si puterea ocularului. Se poate mari deci grosismentul marind distanta focala a obiectivului si utilizând oculare cât mai convergente. Luneta este un sistem optic ce consta dintr-o lentila obiectiv (convergenta) si una ocular (divergenta). Prima luneta a fost construita în Olanda la începutul anului 1600. Cel care a introdus folosirea lunetei în astronomie a fost Galileo Galilei. Cu luneta construita de el în anul 1609, savantul italian a descoperit muntii de pe Luna, natura stelara a Caii Lactee, patru sateliti ai lui Jupiter, petele solare. Dar la aparitia si perfectionarea lunetei au contribuit multi inventatori ai epocii. Luneta are în componenta un tub în care se afla un sistem optic numit obiectiv, care este orientat spre cer. Punând ochiul în spatele ocularului, observam direct imaginea obtinuta. În plus o putem fotografia sau chiar înregistra si analiza cu ajutorul aparatelor electrice. Lunetele folosesc principiul de refractie a luminii. Atunci când lumina trece prin obiectivul lunetei este refractata (îndoita) si ajunge într-un punct numit focar , unde este examinata printr-un ocular. La începuturile lunetelor, problema cea mai mare era aberatia cromatica-un halo colorat în jurul obiectelor vazute prin luneta. Lunetele cu obiective formate din lentile de sticla se mai numesc si telescoape dioptrice, iar cele cu obiectivul constând dintr-o oglinda concava se mai numesc si telescoape catoptrice, sau simplu telescoape. Lunetele sunt foarte performante la observatii planetare deoarece dau imagini cu contrast si calitate ridicata. Dar costul lor este foarte mare si de aceea pentru observatii deep sky este de preferat un telescop reflector. Lunetele sunt mult mai usor de folosit si de întretinut decât telescoapele, deoarece nu necesita operatii de colimare (aliniere a partilor optice) si nu sunt afectate foarte tare de tulburenta instrumentala (curenti de aer în tub). Singura problema este ca obiectivul de luneta costa mult mai mult decât o oglinda de telescop de acelasi diametru.
|
