Aliaje II |
| referat - Chimie | ||
Aliaje II Majoritatea metalelor nu au în stare pură proprietăţi corespunzătoare utilizărilor în diferite domenii ale tehnicii. Proprietăţile metalelor sunt sensibil îmbunătăţite după adăugarea anumitor substanţe. De aceea se topesc împreună anumite metale cu alte metale sau cu nemetale. Amestecuri de metale în stare topită se numesc aliaje. În industrie, elaborarea aliajelor se face prin topirea împreună a metalelor componente, sau prin prelucrarea directă a minereurilor, metodă care se aplică de obicei pentru aliajele fierului, adică la fontă şi feroaliaje (de exemplu: feromangan, ferocrom, feosiliciu, etc.). după scopul pentru care sunt folosite, Aliajele au o compoziţie stabilită în anumite limite. Natura aliajelor poate fi diferită; unele rămân omogene şi după solidificare, pe când, altele care sunt miscibile în stare topită, pot să fie doar parţial miscibile în stare solidă sau chiar deloc miscibile; în acest caz aliajul devine granulos. datorită faptului că metalele componente se comportă diferit, aliajele au structuri diferite. Structura aliajelor Solidificarea unui metal sau a unui aliaj e întotdeauna un proces de cristalizare. Cristalele sunt uneori vizibile chiar cu ochiul liber, alteori pot fi observate cu microscopul sau, în cazuri speciale, cu ajutorul interferenţei razelor X. Însă, spre deosebire de cristalizarea sărurilor din soluţii, cristalizarea metalelor şi a aliajelor nu se face în deplină libertate în spaţiu; fiecare particulă e stingherită de particula vecină. Asemenea particule au suprafeţe deformate din cauza contactului cu alte particule; ele se numesc cristalite. Mărirea lor depinde de viteza de cristalizare. Proprietăţile unui aliaj nu depind atât de mult de compoziţia chimică, cât de structura acestuia. Din cauza structurilor atât de variate ale aliajelor, studiul naturii lor a format o ştiinţă aparte numită metalografie. Dezvoltarea pe care a luat-o întrebuinţarea metalelor în ultimul timp, ca o consecinţă a dezvoltării industriilor , a ridicat considerabil importanţa metalografiei; cercetarea structurii metalelor şi aliajelor, a proprietăţilor şi posibilităţilor lor de utilizare este o problemă importantă pentru tehnicienii din timpurile noastre. Structura aliajelor este diferită după natura metalelor componente şi după modul de solidificare. Cele mai caracteristice cazuri de formare a aliajelor sunt: 1.Aliaje rezultate din metale care după solidificare sunt nemiscibile între ele şi formează un amestec mecanic din cele două metale. 2.Aliajele cu eutetic sau Euteticul (87% Pb şi 13% Sb) 3.Aliaje rezultate din metale care după solidificare sunt miscibile între ele în orice proporţie şi formează soluţii solide. 4.Aliaje care după solidificare sunt parţial miscibile. În afară de cele patru tipuri de aliaje se mai întâlnesc numeroase cazuri particulare. Aliajele pot fi formate din două sau mai multe componente. Proprietăţile aliajelor În afară de densitate, care este de obicei intermediară faţă de densităţile componentelor, proprietăţile fizice ale aliajelor nu sunt intermediare proprietăţilor fizice ale metalelor componente; chiar mici cantităţi de alte metale sau nemetale adăugate topiturii îi schimbă considerabil proprietăţile. Culoarea aliajului nu este o nuanţă intermediară a culorii componentelor. De exemplu un aliaj Ag-Cu primeşte o nuanţă roşiatică doar de la un conţinut mai mare de 70% cupru. Duritatea devine , în general, mai mare, motiv care şi elaborează aliajele. Modul cum variază duritatea depinde de natura aliajului format. Dintre toate aliajele, compusul intermetalic prezintă duritate mult mai mare decât duritatea fiecăruia dintre componente. Rezistenţa mecanică este mai mare decât la metalele componente, până la o anumită compoziţie, după care descreşte. În cazul unor compuşi intermetalic, rezistenţa aliajului scade sensibil.
|
